Sfaturi de început pentru silueta ta

Parafrazând un binecunoscut proverb, s-ar putea spune: "Câte persoane, tot aâîtea metode de a slăbi". Fiecarea organism este unic în felul său şi este practic imposibil de a stabili o dietă universală. Totuşi, există nişte reguli generale care nu doar te pot ajuta să ai silueta dorită, dar şi să îţi menţii o stare de sănatate bună.
 
Obiceiurile noastre alimentare reprezintă factorul-cheie în acest sens. Dacă dieta ta este drastică, rezultatele nu vor fi cele scontate. Cu alte cuvinte, poate că efectele vor fi spectaculoase, dar în nici un caz de durată.
 
Ideea esenţială este să mănânci mai puţine calorii decît consumi, indiferent de unde provin acestea: carbohidraţi, proteine sau grăsimi. Dincolo de acest amănunt, mai sunt şi alte lucruri pe care este bine să le cunoşti înainte de a începe oricare dietă. Îţi prezentăm cîteva strategii, care te vor ajuta să-ţi menţii silueta.
  • În general, schimbările nu trebuie să fie bruşte. Dacă obişnuieşti să bei lapte cu un conţinut ridicat de grăsimi, de exemplu, nu trece direct la cel degresat; este foarte posibil să-ţi displaca şi să reiei vechiul obicei de consum.
  • Nu trăim ca să mâncăm. Sau, cel puţin, aşa ar trebui să fie. Obişnuieşte-te să savurezi alimentele pe îndelete, mestecând încet şi încercând să "identifici" fiecare ingredient. Bineînţeles acest lucru nu va fi posibil dacă mănânci la televizor sau citeşti în timpul mesei.
  • Umple farfuria numai pe jumătate. Probabilitatea să-ţi mai pui mâncare după aceea este extrem de scăzută (mai ales dacă ţii cont de sfatul precedent). În schimb, dacă ai pus "cu vârf", cum se spune, sunt toate şansele să mănânci totul. Adică, destul de mult.
  • Salatele ar trebui să constituie alimentul principal - dacă simţi nevoia de carne, poţi folosi piept de pui, iar maioneza poate fi înlocuită cu smântână degresată.
  • Nu renunţa niciodată la micul dejun - ce nu manânci dimineaţa, vei mânca la prânz cu siguranţă, numai că... dublu! De aceea, fă-ţi timp pentru micul dejun. Alături de "consacratele" cereale, măcar de două ori pe săptămînă nu ar trebui să-ţi lipsească ouăle sau carnea slabă.
  • Oricît de puţină mişcare ai face, cu siguranţă este mai mult decît nimic. Dacă serviciul este relativ aproape, încearcă să mergi pe jos. Evită pe cât posibil liftul, sau parchează maşina ceva mai departe de sediul firmei.
  • Nu încerca să lupţi cu stresul găsindu-ţi refugiul în alimentaţie. Este un "răspuns" tipic la stres: fumătorii işi aprind o tigară, iar ceilalţi... îşi găsesc ceva de ronţăit. Numai să nu interpretezi asta ca pe o invitaţie de a te apuca de fumat, ci doar ca pe un sfat de a te aproviziona cu fructe şi/sau legume.
  • Şi nu în ultimul rând, nu-ţi pierde motivaţia! Nici un început nu este uşor . Chiar dacă ţi se întâmplă să mai greşeşti răsfăţându-te cu câte o îngheţată sau o prăjitură, nu lăsa ca acest lucru sa te demotiveze.