Inaugurarea celui mai mare magazin Linella!

Fiindcă am păşit recent în cel de-al 12-lea an de activitate a companiei Linella, pe data de 15 noiembrie am inaugurat un magazin pe măsura experienţei. Linella 20, situată pe str. Dumeniuc 12, este în prezent cel mai mare după suprafaţă. Aici au fost implementate cele mai performante tehnologii şi inovaţii, iar magazinul este dotat cu propria secţie de producere, extrem de modernă. Cu fiecare magazin deschis ne propunem să devenim tot mai buni, să ne depăşim pe noi înşine şi să contribuim, în măsura posibilităţii, la dezvoltarea social economică a ţării. În acest scop, am donat preturii Ciocana 10 000 de lei, aşa cum obişnuim la deschideri şi nu ne vom opri aici.

Deschiderea a avut loc pe data de 15 noiembrie 2012, iar la ceremonie au fost prezenţi pretorul sectorului Ciocana, reprezentanţi ai Consiliului municipal Chişinău, conducătorii de vârf ai companiei şi sute de consumatori dornici să profite de concursurile şi reducerile oferite. Toţi cei care au cumpărat în sumă de minim 199 lei s-au ales cu premii garantate: perne Linella, căni, sacoşe cu produse şi multe altele, iar premiile mari puse la bătaie au fost: televizor LCD, frigider, vouchere Linella, un tort Dulcinella de 5kg şi o vacanţă la munte pentru 2 persoane. De asemenea, am avut clovni, concursuri, muzică bună şi o atmosferă adevarată de sărbătoare.
 
Vă aşteptăm zi de zi, între orele 8.00 şi 23.00, pe str. Dumeniuc 12 cu un sortiment larg de produse alimentare, fructe şi legume proaspete, produse culinare ca la mama acasă şi o deservire la cel mai înalt nivel.
 
Linella – hai să fim mai buni!