16 Jul 2020

Linella - alături de producătorii autohtoni!

De-a lungul timpului, Linella a venit în întâmpinarea moldovenilor nu doar cu prețuri avantajoase, dar și cu produse naturale și sănătoase și game de alimente dezvoltate pentru nevoile fiecăruia. Fiind o companie 100% moldovenească, Linella a ales să fie mereu o parte activă social, mereu implicată în comunitate. Așa s-a conturat campania  ”Produs acasă, cu drag de la gospodarii noștri”.

Prin fiecare acțiune desfășurată în cadrul campaniei ne dorim să susținem furnizorii locali și să dezvoltăm împreună cu aceștia soluții și oportunități care, în final, să ofere garanția calității produselor moldovenești pentru cumpărătorii care ne sunt alături zi de zi, la rândul lor.

Astfel, pentru a încuraja consumul de produse locale, din Republica Moldova, prin intermediul campaniei ”Produs acasă, cu drag de la gospodarii noștri”, consumatorii pot afla tot ce au nevoie despre originea produselor autohtone de pe rafturile Linella, trasabilitatea acestora – certificarea controlului calității, procesul de creștere și drumul pe care produsul îl parcurge din natură până în farfuriile de acasă.  

De asemenea, pentru că transparența a fost mereu una dintre valorile noastre de bază, cumpărătorii pot afla poveștile frumoase care stau în spatele fiecărui furnizor local Linella din întreaga țară.

Cu toții ne dorim să trăim cât mai aproape de natură și să consumăm doar produse sănătoase. Pentru că suntem întotdeauna atenți la consumatorii noștri, avem pe rafturile magazinelor Linella tot mai multe fructe proaspete de sezon, produse în perfectă armonie cu natura. Urmărește eticheta Produs Acasă pentru a le identifica.

În raionul Cahul, satul Borceag, îl decoperim pe primul producător autohton de fructe din campania PRODUS ACASĂ, și anume compania “Braila Fruits”. Coapte, zemoase, amintind de parfumul livezilor de la țară și vacanțele de vară petrecute la bunici – așa sunt fructele moldovenești crecute cu drag de gospodarii noștri și aranjate cu grijă pe rafturile magazinelor Linella, de la caise, piersici și nectarine, la prune, cireșe, vișine sau struguri de masă.

            

 

„Toată lumea ne întreabă care este secretul fructelor noastre”, spune Dumitru Brăilă, producător autohton de fructe. „Eu cred că secretul stă în pasiunea noastră pentru fructele 100% moldovenești, în soiurile moldovenești cu care suntem obișnuiți din copilărie, îngrășământul natural, condițiile naturale prielnice, grija oamenilor și investițiile în tehnologia de ultimă oră.”



Compania “Braila Fruits” produce fructe de 10 ani, la început fiind destinate doar exportului. Apoi, înțelegând că  prețul fructelor este calitatea și că nu poți neglija gustul produsului în favoarea aspectului, s-a produs orientarea și către piața autohtonă. Unul dintre avantajele de a distribui local este că fructele sunt culese la deplină maturitate, păstrându-se astfel neafectate gustul și aroma produselor.


“Dimineața începe cu ieșirea în câmp, verificăm produsul, dacă este copt, dacă este gata pentru cules și pornim lucrul. La sfârșitul zilei cantitatea strânsă în această zi merge în depozitul frigorific.Apoi se livrează către magazinele moldovenești și, doar în cazul cantităților mai mari, fructele merg și către export.”, spune Dumitru Brăilă.


Fructele ajung în magazinele Linella în cel mult 48 de ore. Datorită tehnologiei de ultimă oră, bazată pe celule cu atmosferă controlată de răcire a fructelor, prospețimea și aroma produselor rămân intacte, având o durată de viață mai lungă.

“Colaborarea cu Linella este foarte importantă pentru noi, fiindcă munca depusă și sufletul depus pentru aceste fructe, în sfârșit ajung pe rafturile magazinelor moldovenești.
Prin această susținere, produsele noastre ajung la sute și mii de oameni.i Astfel reușim împreună să oferim moldovenilor libertatea de a consuma frcutele așa cum le primim de la natură.”


Așadar, când alegi fructe și legume sub eticheta Produs acasă, cu drag de la gospodarii noștri, înseamnă că susții fermierii autentici, din Republica Moldova.


Vino la Linella, răsplătește efortul gospodarilor noștri, care își dedică fiecare zi pentru ca tu să te bucuri de cele mai gustoase produse. Linella susține producătorii locali, alege și tu PRODUS ACASĂ!