13 Jan 2021

Linella, investiții și impactul activității companiei în 2020

Prin preocuparea permanentă de a genera un impact pozitiv asupra angajaților, partenerilor, comunității din care aparține, rețeaua de magazine LINELLA a derulat și în 2020 numeroase proiecte, acțiuni de responsabilitate socială, cu rezultate care dovedesc că strategia de implicarea în rezolvarea problemelor comunității reprezintă un element esențial al modului în care compania își desfășoară activitatea în fiecare zi.

Suntem lideri ai retailului modern în Republica Moldova și suntem responsabili să ne dezvoltăm cu grijă față de oameni, față de mediul înconjurător și întreaga societate. Scopul nostru este să facem bine și să ne implicăm acolo unde contează. Ne dorim să fim alături, în mod constant, de clienții, colegii și partenerii noștri, prin implicare activă pe parilelere  strategice precum sănătate, accesul la hrana zi de zi și susținerea familiilor din zone defavorizate. Anul 2020 a fost un an plin de provocări, încercări noi, în tot ceea ce înseamnă retail, în care ne-am asumat un rol tot mai activ de susținere a cazurilor sociale.”, a declarat reprezentantul Linella.

În acest sens, pe parcursul anului 2020 s-au derulat  peste 60 de acțiuni sociale, inițiative civice, acordând suport financiar și material copiilor din orfelinate, familiilor numeroase, persoanelor din păturile social-vulnerabile, prin contracte de sponsorizare, în bani sau produse.

PRINCIPALELE PROIECTE

Cele mai importante realizări din  2020 se află în strânsă legătură cu angajații, sănătatea, siguranța alimentară, conservarea resurselor și responsabilitatea socială.

Din primul moment al pandemiei provocate de noul coronavirus, rețeaua de magazine Linella a fost implicată și preocupată de siguranța și sănătatea angajaților, a clienților, a tuturor celor care au avut un rol important în asigurarea continuității  activității.
Au  fost identificate cele mai urgente nevoi ale societății și s-a răspuns acestora alăturându-se mai multor acțiuni de suport din întreaga țară. Mai multe detalii despre implicarea Linella și ajutorul oferit către instituțiile medicale, personalul medical și famiilor social vulnerabile găsiți aici.

De asemenea, Linella își asumă responsabilitatea de a-i inspira pe clienți să consume cât mai multe fructe și legume, produse locale, de la producători autohtoni, susținând astfel dezvoltarea economiei locale.

În acest sens, în luna iulie, a fost lansată campania „Produs acasă, cu drag de la gospodarii noștri”, cu scopul de a susține și de a promova producătorii autohtoni, care au avut nevoie mai mult decât oricând de sprijin pentru a-și vinde și promova produsele, și pentru a avea stabilitate financiară. Această campanie a reprezentat un gest de mulțumire pentru producătorii locali, care indiferent de provocările cauzate de pandemia COVID-19, au susținut afacerea, au continuat să producă și să ofere garanția calității produselor moldovenești pentru cumpărătorii care sunt alături zi de zi.

În 2020 Linella și-a consolidat angajamentul de a investi în continuare în dezvoltarea economică, prin deschiderea a 14 locații noi, 6 magazine în Chișinău și 8 regiunile țării (or. Soroca, com. Budești, or. Ungheni, or. Durlești, or. Comrat, or. Orhei, or. Ștefan Vodă și Dumbrava), ajungând la un număr total de 114 magazine, astfel susținând comunitățile locale prin noi locuri de muncă, angajând noi colegi în echipă, în pozițiile specifice de lucru în magazine, dar și oferind localnicilor o nouă experiență la cumpărături pe un teritoriu familiar acestora, printr-o ofertă variată de produse, marcă proprie, produse autohtone și internaționale.
Pentru că timpul clienților contează, în magazinele noi deschise din acest an și în cele care au fost modernizate s-a introdus casele de marcat cu autoservire. Prin acest proiect, compania își conctretizează obiectivele de a oferi mai multă siguranță clienților la cumpărături prin posibilitatea de a scana în mod individual produsele.


O altă inițiativă susținută de Linella, care aduce beneficii directe oamenilor şi mediului înconjurător, a fost instalarea stațiilor de încărcare pentru mașinele electrice în parcările din magazinele Linella nou deschise, în parteneriat cu rețeaua națională EV Point, ce face parte din programul de asistență „Orașe ecologice durabile în Moldova” finanțat de PNUD Moldova. Acest proiect este un pas important în încurajarea și motivarea clienților de a da prioritate utilizării vehiculelor cu emisii reduse de CO2 și de a contribui împreună la un mediu mai curat, mai echilibrat și protejat.

Anul acesta am fost puși în fața unor noi provocări, la care a trebuit să ne adaptăm și în care cu toții am amânat sau am renunțat la vacanțele din destinații îndepărtate. Spre final de an, Linella, a demarat o campanie națională prin care consumatorii, timp de 8 săptămâni, au reușit să călătorească altfel, să fac un tur virtual gastronomic, pe parcursul căruia au fost oferite 2020 de vouchere de cumpărături în magazinele Linella, în valoare de 500 lei fiecare și la final de campanie, prin tragere la sorți, a fost extras câștigătorul marelui premiu – un automobil Toyota RAV4 cu rulotă.

ANGAJAȚII LINELLA

Mulțumim și transmitem respectul nostru celor peste 3200 de angajați care fac parte din echipa Linella,  în special pentru angajații din primia linie, cărora le-a fost acordată o atenție deosebită condițiilor de muncă și beneficiilor adiționale, care le-au fost oferite în această perioadă.
Administrația Linella mulțumește întregii echipe pentru rezistența de care au dat dovadă și efortul depus pentru ca fiecare magazin să rămână un loc sigur pentru cumpărături, să fie aprovizionat de mai multe ori pe zi, într-un ritm mult mai rapid, să fie curat și igienizat, din grijă pentru noi toți.


Pentru anul 2021, rețeaua de magazine Linella va continua cu investiții semnificativ și va răspunde cu aceeași prioritate, nevoilor clienților, aceștia fiind foarte atenți la aspecte precum calitatea produselor, achizițiile de la producători locali, amprenta generală de mediu și implicarea socială a companiei.

Linella mulțumește consumatorilor pentru încredere și va demonstra continuu că este una meritată. În acest sens vom depune efort pentru asigurarea satisfacției clienților, nevoilor și exigențelor acestora.